E un subiect preferat în presă şi tot ţine de ceva ani de zile: angajatorii nu mai găsesc oameni. Lucrurile se schimbă în toate domeniile, se schimbă modul cum trăim, percepţiile noastre, se schimbă managementul, marketingul, advertisingul, Internetul, de ce oare nu s-ar schimba şi domeniul “resurselor umane”. Toată lumea vorbeşte de principiul “pull not push” în marketing: practic, în loc să împingi forţat clienţii în faţa produsului, serviciului, brandului tău, dezvolţi ceva atât de interesant încât vor veni singuri. Efectul de conversie este clar mult mai mare. Cred că aces principiu funcţionează şi în domeniul echipelor, în domeniul organizaţiilor şi cred că oamenii sunt mai mult decât o resursă şi încep să dorească din ce în ce mai mult să fie trataţi ca atare, chiar şi atunci când e vorba de un simplu anunţ de angajare. Împingerea, aducerea forţată nu mai funcţioneaz, trebuie să atragi oamenii în echipă, prin ceea ce faci, printr-un brand, printr-o cultură organizaţională, prin respect, prin faptul că îţi pasă de ei. Am observat clar că serviciile de recrutări nu mai funcţionează, şi găsirea de oameni talentaţi şi valoroşi e un proces continuu. În următorii ani, vom vedea din ce în ce mai des acest fenomen, domeniul “resurselor umane” se schimbă şi trebuie să îţi schimbi abordarea pentru a face faţă.

Ps1: Pentru că nu îmi pot opri ideile noi, chiar când scriu aici, mă gândesc la posibilităţi de a lansa noi platforme care pot fi folosite pentru atragerea de angajaţi valoroşi. Linked In e un exemplu foarte bun.  Când vom avea un serviciu mai eficient de  căutare, analiză şi atragere a oamenilor talentaţi?

Ps2: Mediul educaţiei formale româneşti este în criză, este handicapat şi în multe cazuri incapabil să pregătească tineri care pot evolua într-un anumit domeniu. Responsabilitatea formării noilor generaţii cade în slujba angajatorilor, care ar trebui să încurajeze schimbul de informaţie de calitate, să traseze repere şi să stimuleze un proces activ de învăţare din partea celor interesaţi.

Din punctul meu de vedere a ieşit mai bine decât credeam, a fost un succes. Trei sferturi din oamenii cu care am vorbit la final, au avut aşteptările depăşite şi asta nu e uşor de realizat. Au fost aproape 150 de persoane, interesate de online, la un eveniment organizat într-un oraş în care conferinţele nu nu există, cu foarte puţine excepţii. Am avut ocazia să întâlnesc oameni de excepţie să asist la prezentări care m-au impresionat, să simt energia, ideile, buna dispoziţie în aer. Am discutat despre online, Florin şi Emi mi-au dat câteva motive foarte tari de a folosi mai des twitterul, m-am simţit ca între o sută şi ceva de prieteni toată ziua. M-au lasat mască absolut toţi vorbitorii, abordali, deschişi, umani, inteligenţi, incisivi. Nu ştiţi cât vă mulţumesc pentru că aţi susţinut IMTO. Oamenii s-au simţit bine, au fost activi, au fost interesaţi, au fost pus întrebări, au socializat, au arătat un apetit pentru cunoaştere şi socializare ridicat. Înainte de conferinţă chiar nu ştiam la ce să mă aştept, dar participanţii au fost mai activi decât îi credeam mai dornici să afle cât mai multe, să rămână cu cât mai multe. Cea mai bună dovadă este că am rămas cu jumatate din sală la sfârşit, după 10 ore extenuante şi 12 prezentări. Şi m-a uimit şi mai mult faptul că se doresc mai mulţi speakeri, semn că lumea de abia se încălzeşte în Iaşi pe partea asta de evenimente. Aş dori să văd un număr cât mai larg de conferinţe, seminarii, workshop-uri pe domenii diverse, oamenii le doresc, asta e clar. Mi-a plăcut că am văzut prezentări deschise, bullshit free, oameni cu întrebări directe şi uneori dureroase şi o atmoferă relaxantă în care a circulat un volum apreciabil de informaţie.

Va mai fi vreodată IMTO în Iaşi: în momentul asta sunt şanse de 99%, îmi doresc să reuşesc să aduc un eveniment de 2 ori mai bine organizat şi puternic ca anul acesta.

Ce a însemnat IMTO:

- prima conferinţă de presă la care au fost invitaţi bloggeri

- primul eveniment de la care s-a făcut live blogging

- un panel de excepţie cu specialişti din online

- primul pas spre o promisiune îndeplinită

- certitudinea că dacă vrei mult ceva, poţi

- primul eveniment pe care l-am planificat în totalitate

Feedback:

Participanţii au fost deschişi în a oferi feedback am avut 40 de persoane care au completat formulare pe care le-am avut. Cred că aceste informaţii pot ajuta şi alţi organizatori de evenimente, de asta sunt deschis şi le pun la download aici.

Prezentări: am doar jumătate dintre ele, dar sper să fac rost rapid şi le pun la download, pentru inspiraţie.

Poze:

Mai multe găsiţi pe Flickr la Cătălin, Adi şi Adrian.

Mulţumiri: Mulţumesc Ionuţ, Dragoş, Bobby, Dorin, Florin, Emi, Bogdana, Ionuţ, Andrei, Cristina. Mulţumesc ASII. Mulţumesc partenerilor, sponsorilor, celor care au sprijinit în toate felurile acest eveniment. Mulţumesc participanţilor. Vă rămân dator la toţi.

Cine a scris despre eveniment:

Bobby Voicu

Andrei Roşca

Cătălin Ferţu

Joobs Blog

Andi 1 Andi 2(live blogging)

Mariusescu(live blogging)

Adi(live blogging)

Alexandru Gugurel(live blogging)

Bogdan(live blogging)

Ines

Vali

Dany

Bogdan-Electro

Alex Negru

Oana Toma

Bravo Alexandra!

Uite că se poate şi în Iaşi!

Pentru că îmi place să privesc realist şi obiectiv şi să îmi fac singur autocritică, voi scrie în detaliu prima dată ce nu a fost bine la IMTO. În articolul următor voi scrie ce a fost bine.

- masa de prânz: ştiu am fost criminal, este cel mare regret pe care îl am şi am căutat până în ultimul moment să repar situaţia. Ce s-a întâmplat de fapt: sala în care am organizat, este singura sală de conferinţe care poate fi folosită în momentul de faţă în Iaşi. Cu câteva zile înainte, am aflat că nu putem folosi decât serviciul de catering al hotelului, deşi fusesem informaţi cu totul altceva. Deci în loc, să avem un meniu complet pentru toată ziua cu 15 euro, am plătit 20 de euro pentru ce a fost la dispoziţie(foarte puţin ştiu). De ce nu am putut găsi alternative: cineva a pus bani din buzunarul lui pentru ca IMTO să aibă loc(interes scăzut din partea celor care ar fi putut susţine evenimentul şi din partea celor cărora le era adresat). Meniul de masă costa încă vreo 2500 de euro în plus şi pur şi simplu nu am găsit o soluţie, dat fiind şi timpul scurt în care am fost anunţaţi. Nu mă plâng, nu acuz, îmi iau în totalitate criticile meritate şi îmi asum personal responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat.

- întârzierea de început: detaliu de organizare, am început cu 30 de minute mai târziu primirea invitaţilor şi prezentările, detaliu organizatoric(ecusoane, ecusoane), îmi asum personal totul.

- prezentările prelungite:  deşi e urât, moderatorul trebuia să mai taie din speakerii care s-au lungit, întrebările se mai pun în pauză, de aici iarăşi au decurs alte probleme(lipsa pauzei a treia, oboseala, etc.). Iarăşi îmi asum personal totul.

- Ionuţ Oprea, Emi Gal, Bogdana: au avut prezentările mai scurte, din cauze problemelor de mai sus. Dacă vor mai fi de acord să participe, le garantez câte o oră cel puţin. Îmi asum de 3 ori asta, regret mult.

- Nu am avut pointer: ok, când iei o sală de conferinţă la hotel de 4 stele şi plăteşti cât am plătit pentru asta, te aştepţi să primeşti un pointer. Se pare că m-am înşelat a fost greşeala mea.

Lista rămâne modificabilă, mă mai gândesc pe parcurs la ce mai pot adăuga.

Acum 5 minute m-am hotărât. Un proiect pe care îl am deja pe foaie va prinde viaţă în curând. Vom avea primul workshop dedicat viitorilor antreprenori din România, structurat pe durata a 3 zile să cuprindă prezentări despre principalele activităţi care îţi pot aduce succesul online.

Am deja susţinerea câtorva oameni importanţi din industria online românească şi vreau să aduc pentru participanţi unii dintre cei mai cunoscuţi antreprenori pe online din România. Încă nu am hotărât locaţia, oscilez între Iaşi şi Bucureşti.

Ce părere aveţi, aţi participa la Next Online Players?

Ultimul cu Dragoş Mănac, dar mai găsiţi şi pe Ionuţ Ciurea, Andrei Roşca, Bogdana Butnar, Florin Grozea pe blogul IMTO.

1. Pentru că fac parte dintr-o generaţie care trebuie să construiască şi care are anumite responsabilităţi.

2. Pentru că nu mă caracterizează fuga de probleme, aş spune mai mult că sunt atras de ele şi încerc să le rezolv.

3. Pentru că nicăieri nu e fundamental mai bine, e vorba doar de cum priveşti lucrurile. De cele mai multe ori contează oamenii şi nu locul.

4. Pentru că încă trăim într-un paradis economic care vine la pachet cu o suită consistentă de oportunităţi.

5. Pentru că încă am o doză de optimism debordantă.

Şi da Alex, mai sunt destule lucruri care să îmi placă în România. Şi majoritatea celor care nu îmi plac au cauze enunţate aici.

Cred că cel mai bun indicator al performanţelor unui manager sunt rezultatele constante ale echipei sale, pe o perioadă relevantă de timp. Pentru că nu prea poţi obţine performanţe dacă nu eşti un manager bun şi nu eşti atent la toate detaliile implicate de poziţia pe care o ai.

Zi de zi, pe bloguri, pe stradă, pe Internet, în tramvai, la televizor, în supermarketuri, în sălile de curs, în companii, la trecerea de pietoni trebuie să auzi pe cienva care să spună: aşa e în România, eventual la pachet cu câteva epitete mitraliate cu ură. Uităm prea des că România, ca ţară în sine nu are nici o vină. Avem un potenţial geografic fantastic, avem tot ce ne trebuie să evoluăm constant şi ascendent dar probabil nu o vom face nici măcar la un jumătate din ritmul care ar fi posibil. De ce? Pentru că România e reprezentată de oameni şi de activităţile acestora, iar românii au grozav de mult de lucru la mentalitate. Luaţi individual, toţi ştim ce ar trebui făcut, care ar fi soluţiile, dar e mult prea greu să faci ceva, să dai primul exemplu. E mai uşor să te plângi, să găseşti scuze în jur, decât să fii tu primul care zâmbeşte de fiecare dată la magazin, primul care vobeşte frumos, primul care impune optimism în jur. Suntem slabi e clar şi astă e unul dintre motivele pentru care românii acceptă resemnaţi să le fie încălcate drepturi, să fie furaţi, să le fie cerute şpăgi. Fiecare individ are putere în sistemul economic, politic, social al României, fiecare poate să influenţeze în bine dacă vrea.

De asta mi-aş dori să văd oameni făcând ceva înainte să pună etichete, să plânga, să se considere damnaţi că s-au născut aici sau alte tâmpenii. România suntem noi, toţi şi toţi avem o parte din merite atunci când lucrurile merg prost sau merg bine. Aşa că înainte să aruncăm în stânga şi în dreapta cu atacuri ar trebui să ne privim bine de tot.

Şi dacă Iaşul, spre exemplu, putea să arate aşa acum 110 ani, atunci e clar că putem mai bine, mai mult, mai frumos:

Mai multe detalii aici.

Am ataşat şi o colecţie de bannere pentru cei care vor să dea o mână de ajutor la promovarea evenimentului.

160 x 600

150 x 100 

300 x 250 

468 x 50

Acum aproximativ un an de zile am obervat o chestie foarte interesantă: eforturile intense depuse într-o perioadă de timp nu se materializează aproape niciodată rapid în rezultate. E un ciclu destul de ciudat: investeşti foarte mult, muncă, resurse financiare şi apoi aştepţi şi aştepţi rezultatele. Până ajungi într-un punct critic în care de obicei ai 2 alternative: fie îţi orientezi atenţia către altă activitate pe care o pui pe primul plan, schimbând ordinea priorităţilor, fie te încăpăţânezi să continui în continuare. Şi apoi, după o perioadă în care ţi-ai distrat cu totul atenţia are loc un fenomen ciudat: încep să apară rezultatele. De obicei nu există o regulă, eu am simţit rezultatele unei activităţi pe care o practicam intens acum 16 ani în anii trecuţi. Sau poţi vedea rezultate după o săptămână în care nu mai speri la nimic, după o lună, două, un an, sau mai mult.

Este un principiu care se aplică în viaţă, marketing, antreprenoriat, sport, gândire, de fapt în majoritatea situaţiilor sau cazurilor la care te-ai putea gândi. Nu m-am documentat niciodată asupra acestei teorii, dar sunt sigur că există o explicaţie teoretică şi cineva o va împărtăşi.